21 Martie- zi specială în 4 instituții de învățământ din sectorul Centru
În fiecare an, la data 21 martie, marcăm Ziua Internațională a Sindromului Down, un moment important pentru a promova conștientizarea și respectul pentru persoanele cu acest sindrom și familiile lor.
În sectorul Centru, copiii cu Sindromul Down sunt încadrați la studii în 4 instituții de învățământ:
Ieri în cadrul unităților educaționale s-au petrecut activități dedicate conștientizării incluziunii, a diversității și a acceptării persoanelor cu această afecțiune genetică.
Elevii cu sindromul Down au reușite la studii, sunt buni la materii artistice, sunt creativi și duc o viață fericită și împlinită, copii pot aduce contribuții valoroase societății în numeroase moduri. Mulți dintre ei reușesc să își atingă obiectivele și să își îndeplinească visele, în ciuda provocărilor.
În această zi specială, încurajăm oamenii să fie mai empatici, mai toleranți și să promoveze mai multă înțelegere și respect pentru persoanele afectate de acest sindrom. Totodată, recunoaștem importanța sprijinului oferit de familie, prieteni și întreaga comunitate în crearea unui mediu de susținere și incluziune pentru toți membrii societății.







