Bine ai venit Primăvară! Cel mai așteptat anotimp a înfrumusețat instituțiile educaționale din sector

Frumusețe, bucurie, culoare, creativitate și inspirație. Asta a adus cu sine venirea primăverii în instituțiile de învățământ din sectorul Centru.
Chiar din prima zi a celui mai așteptat anotimp, toate grădinițele și școlile din sector sunt amenajate de primăvară.
De la intrare în instituții te întâmpină ornamente tematice care continuă cu impresionante vernisaje de artă și creație dedicate sărbătorilor din luna Martie pe holuri, în grupe de copii, în săli de festivități, peste tot. Sunt lucrările copiilor, confecționate cu dibăcie și străduință împreună cu părinții și cadrele didactice.
Prospețimea naturii, culorile vii și tradițiile naționale, cultura și arta sunt frumos valorificate în cadrul expozițiilor din unitățile educaționale din sectorul Centru în această perioadă, unde florile de sezon îți animă simțurile iar o varietate de mărțișoare lucrate cu dibăcie și migală te opresc în loc să le admiri.
Mărțișoare- vestitorii primăverii, ornamente, compoziții manuale tematice dedicate sărbătorilor, decorațiuni, aranjamente au transformat grădinițele și școlile într-un adevărat periplu artistic. În asemenea atmosferă plăcută, creată prin idei inspirate de copii și educatori/profesori se vor desfășura în continuare cele mai memorabile matinee, sărbători, evenimente, și activități educativ-distractive.